Subscribe

marți, 15 aprilie 2008

Manifestul festivalului Iswint

"ISWinT… ISWinT 15 ani…ISWinT 2008… pentru mulţi aceste cuvinte nu reprezintă nimic… pentru unii ele reprezintă muncă, echipă, vis, creaţie, idee, multiculturalitate, experienţă… într-un cuvânt… festival… şi nu orice festival… ci chiar propria noastră săptămână internaţională International Students Week in Timişoara.
An de an, tinerii dornici de a cunoaşte, a învăţa, a schimba păreri, a se implica în activităţi alături de alţi studenţi din diferite părţi ale lumii se reunesc pentru a forma una dintre cele mai bine închegate şi dedicate echipe.
Astfel, sub îndrumarea unui coordonator, tinerii sunt repartizaţi în diferite departamente pentru o eficientă distributie a sarcinilor şi desfăşurare a activităţilor necesare organizării unui festival reuşit.
Încă de la prima ediţie, acest festival a fost organizat de oameni serioşi şi competenţi, care au reşit de la an la an să facă din acest festival unul dintre cele mai mari din Europa de Sud-Est.
Ediţia din 2008 a festivalului aduce o schimbare în desfăşurarea acestuia şi anume ISWinT 2008 va avea loc în perioada 21-30 iulie 2008, de aceea vă aşteptăm în număr cât mai mare, să cunoaşteţi o Timişoara a studenţilor.
ISWinT 2008 se promite a fi o experienţă de neuitat, în acest scop fiind mobilizaţi numeroşi oameni pentru care ISWinT a devenit o adevarată pasiune. Perfect conştienţi de impactul acestui gen de festival aceştia şi-au dat seama că ISWinT reprezintă o punte de legătură între noi, tinerii studenţi din Timişoara şi lumea intreagă.
Schimburile culturale, de idei, valori şi tradiţii creează legături temeinice care se păstrează de-a lungul anilor, un exemplu în acest sens fiind numărul mare de participanţi care revin an de an în minunatul nostru oraş.
ISWinT 2008….un festival căruia rămâne să-i descoperiţi voi vraja….ISWinT 15 ani….o aniversare memorabilă, o experienţă de neuitat…. ISWinT… mai mult decât simple cuvinte, o experienţă ce devine pasiune, mai mult decât un festival… o întâlnire între vechi prieteni."

Echipa ISWinT 2008


Cateva impresii personale: Cuvinte mari, dar totusi 50% din ceea ce este scris mai sus chiar prinde viata, desi se exagereaza putin, nu este flecareala obisnuita a celor care isi ascund putinele realizari, sub un munte de expresii foarte populare gen "let's get toghether and explore exciting new ideas!".

Avantaje:

- in perioada 21-30 iulie, participantii si organizatorii (in total, 300 de oameni) vor sta intr-un camin, fapt ce sigur va actiona ca si un catalizator al schimburilor de orice tip si va amplifica dorinta de goana nebuna dupa cat mai multe senzatii.
-partea cu aspect intelectual a festivalului: sase workshopuri, o conferinta, o petrecere a natiunilor, diverse activitati sociale si culturale.
-cruising Romania: excursie de 2 zile undeva aiurea prin tara.
-pret modic: 35 de euro, 9 zile, cazare si mancare (pranz+cina).
-prin intermediul atelierelor de lucru, chiar vei avea ocazia de a invata lucruri noi: jurnalism, editare video, managmentul carierei, improvizatie, pictura, fotografie, crearea unei reclame TV
-vei avea sansa de a cunoaste foarte multi oameni interesanti din diverse tari ale lumii

Dezavantaje:

-trebuie sa te hotaresti din timp daca vrei sa participi la acest festival, data limita de trimitere a tuturor documentelor necesare - 25 mai
-pentru a paricipa, trebuie sa indeplinesti cateva minime conditii
-festivalul dureaza doar 8 zile (prima si ultima zi sunt pentru venire si plecare), timpul trece repede, daca nu vrei sa participi la activitatiile organizate de noi, risti sa ramai doar cu statul prin baruri
-din moment ce organizatorii raspund pentru tine, nu o sa poti face chiar tot iti trece prin cap, de exemplu: consumul de droguri, scandal, sa dispari fara sa ii anunti pe organizatori, diverse actiuni ilegale, etc.


Mult mai multe informatii pe site-ul festivalului: http://iswint.upt.ro/

De asemenea vizitati blogul festivalului: http://iswint.blogspot.com/

Cat si profilul de hi5


Niciun comentariu: