Becoming Buddha -- on the Web

Sunt foarte departe de a intelege budismul (si nici nu cred ca o sa reusesc vreodata acest lucru)
dar am ramas impresionat de flexibilitatea acestei religii. Daca ma gandesc mai bine, nu cred ca budismul este neaparat o religie ci mai degraba o cale nepractica (in sensul ca nu o sa gasesti formule rapide de mantuire a sufletului: spovedanii online; repetarea pana la exasperare a unor rugaciuni; post alb, negru sau de orice alta culoare; participarea la spectacolele atent regizate de catre biserica; etc) folosita pentru a putea primi in Daseinul tau, cat mai mult din diversitatea acestei lumi. Altfel spus: sa oferi cat mai multe fragmente din personalitatea ta, cat mai multor persoane, si in acelasi timp sa pastrezi darurile primite de la cei cu care ai intrat in contact. Pana acum, cred ca nu am spus nimic nou.

Dar, inainte de a incepe studierea budismului (sigur, mai exista varianta pescuirii din zbor a unor informatii) cred ca trebuie sa ne reamintim unele principii, iar cel mai important este sa nu privesti prea mult "infinitul" deoarece vei constata, ca si acesta priveste cu nesat inapoi spre tine.

Iar cand se intampla acest lucru, este atat de usor sa crezi in absurdul acestei lumi si sa te detasezi de realitate. Suntem insetati de realitate, dar trebuie sa recunosc ca nu stiu prea multe lucruri despre ea, in schimb pot da o definitie scolareasca si relativ convingatoare, spunand ca o lume cu un continut mare de irealitate, este o spatiu in care nu mai poti fii sigur de nimic, in care iti dispare curajul de a-ti sustine convingerile si in care nu mai exista cuvantul eu. Si fiindca tot vorbeam de budism, in mintea mea de european, se infiripa ideea ca aceasta "religie" vrea sa creeze o lume interconectata pana la nivelul in care iti poti pierde individualitatea. Si da, stiu, sa vorbesti despre lipsa de individualitate si de autenticitate in traire a omului contemporan, este un act lipsit de autenticitate si oarecum plictisitor. Sa te gandesti la cipul care iti va fi introdus sub piele, nu mai este atractiv din punct de vedere intelectual, iar in curand, acesta "operatie" va fi la fel de comuna ca si plombarea unei masele.

Este interesant cum unii oameni simt ca traiesc momentul istoric prezent, fara sa stie ca li se serveste pe o tava frumos ornamentata (de exemplu televizorul) doar o intamplatoare configuratie a datelor trecutului. Iar gloatele gusta din plin aceste mici artificii pseudointelectuale.

Si fiindca printr-o manevra deloc abila, mi-am luat poate prea in serios rolul de aparator al tuturor oamenilor de valoare (ca si cum ei ar avea neaparata nevoie de ajutorul meu), iar fata de ceilalti (ma refer la oamenii mediocrii) imi manifest dispretul, cred ca ar fi un lucru de bun simt din partea mea sa nu mai dau cu flit dupa insecte, si sa imi expun intr-o maniera mai inchegata modul meu de a percepe realitatea sau irealitatea acestei lumi:

1) Ca oricare alta, si moneda mea are doar 2 fete: pe una dintre ele este scris "realitate" iar pe cealalta "irealitate". Sa presupunem ca un cititor fidel invarte moneda pe suprafata unei mese, iar eu trebuie sa ghicesc pe ce parte va cadea ea. Teoretic am sanse de 50% sa castig. In schimb, atunci cand scriu despre anumite concepte, sansele mele cresc semnificativ, deoarece intr-o propozitie oarecare pot afirma: "Adevarul nu este ceva ce exista ci dimpotriva ceva care trebuie creat" iar mai apoi: "Adevarul nu poate fi interpretat dupa bunul plac al fiecaruia". Acelasi cititor ar putea spune ca nu pot fi ambele propozitii adevarate. Replica mea: singurul lucru pe care tu ca scriitor trebuie sa il faci, este sa te asiguri ca intre cele 2 afirmatii exista un numar suficient de randuri. Asta inseamna libertate artistica. Apropo, toti politicieni sunt niste artisti.


2) Pentru a arata traseul pe care il parcurge orice noua idee (sau orice idee care e perceputa ca find noua) am sa il citez pe William James : "Orice doctrina noua, incepe prin a fi atacata ca absurda; apoi se admite ca este adevarata, dar de un adevar prea evident si fara nici un interes; si se termina prin a fi recunoscuta atat de importanta, incat adversarii ei pretind a fi descoperit-o ei insisi".

3) Natura este teribil de indiferenta fata de Bine si de Rau. Acest lucru imi convine foarte mult, deoarece imi pot permite din ce in ce mai multe libertati.

4) A pretui valoarea unui om dupa foloasele pe care le poate aduce societatii, este o mare tampenie. Exact in acest moment, in creierii mei, un "adult" vrea neaparat sa se faca auzit: "Baiete, o si mai mare tampenie este ca te-ai putut gandi la acest lucru, chiar crezi ca mai exista vreo societate? Esti naiv, hai, la munca cu tine!"
"Stii ce, ma enerveaza oamenii ca tine, care inca mai cred ca munca, inteleasa in sens burghez, te ajuta sa devii un om mai bun."

5) Nu simt ca as avea dubla sau multipla personalitate si sunt sigur ca pana si cel mai transparent om poate fi asemuit cu o mancare rafinata. Chiar si aceasta nu este un tot unitar, ci un univers de o diversitate extraordinara. Orice bucatar mi-ar da dreptate.

6) Acelasi nesuferit de "adult": "Uita-te la tineretul de astazi, nu au nici un pic de respect!" Traducere: "Tineretul de astazi ar trebuii sa fie asa cum trebuie el sa fie, adica asa cum credem noi ca ar trebuii sa fie". Replica mea: "Domnule, mie imi face o deosebita placere sa spun NU."

7) Ma exaspereaza utilizararea excesiva a argumentelor cat si cautarea furibunda a ratiunii, ca si cum opusul acesteia (adica pasiunea) nu ar fi decat o stare aproape animalica, primejdioasa si tipic femeiasca. Si ca sa vedeti cat de duplicitar pot fi, va rog sa cititi ceea ce am scris acum cateva saptamani (apasati cu incredere aici).

8) Da, sunt ipocrit si mi se par deosebit de plictisitori oamenii simpli, transparenti, modesti, care nu au nici un fel de spasm interior, care cred ca viata trebuie "luata ca atare", care plesnesc de automultumire.

9) Nu vreau sa fiu "civilizat" si nici sa ma adaptez cotidianului. Pentru a reusi acest lucru trebuie ca delasarea sa ia locul activitatiilor obisnuite, sa simt din plin gustul clipei prezente si sa ma demachiez de substantele ciudate care acopera zone vaste ale trupului meu.

10) Un profesor il intreaba pe un elev cat face 10 :2, iar acesta ii raspunde foarte sigur: 4! Il mai intreaba inca o data, primeste acelasi raspuns. A treia oara il ameninta. Raspunsul elevului este neschimbat, ba mai mult, acesta esta parca mai convins. La sfarsitul orei, profesorul merge in cancelarie si ii roaga pe colegi sa ii spuna cat face 10:2!