El nu isi mai ingaduie sa vorbeasca fara ironie despre viata sa. Prins intre monitorul calculatorului si un maldar de haine, duce o existenta de om care se autodesfiinteaza.
Deoarece in lume nu mai exista lacomie, sete de putere, lenevie, prostie, frica, omul are timp destul pentru a patrunde in liniste si fericire tainele universului.
Se impart gratis narcotice pentru a satisface dorintele intunecate ale nemultumitilor.
Inca n-am pierdut cursul principal pe care merge viata si nu traiesc cu spaimele unei constiinte de puritan.
El vede plictiseala din viata sa invaluita intr-o vraja neobisnuita. Vrea sa toceasca, deoarece crede ca poate atinge infailibilitatea unei masini.
Vointa de unitate a modelat masura in care lucrurile devin constiente. Omul a devenit simplu, transparent, niciodata in contradictie cu sine insusi.
Apar televizoarele hipnotice, ele imping multimile spre excese absurde si primejdioase.
Dispretuiesc sensibilitatea, lipsa instinctului sexual si a senzatiei placerii, pozitivismul.
Coruptie
Sleire
Metoda
Naivitate
Se afișează postările cu eticheta personal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta personal. Afișați toate postările
luni, 26 mai 2008
sâmbătă, 24 mai 2008
23 mai 2008
Este ora 1:35, moment in care mi-am colorat in galben Ctrl, Alt si o alta tasta pe care este tatuata o fereastra. Seara am fost la sediul PNG din Timisoara, acolo patru scribi batrani lucrau febril, trebuiau finalizate delegatiile pentru alegeri. Mi-am primit tidula, am fost repartizat la o sectie de votare din zona mea iar luni ma voi intalni cu presedinta de comisie. Ciuhandu va castiga alegerile locale deoarece lumea e prea putin interesata de viitorul orasului "where you can fuck with the sun". Oamenii cred ca societatea ar trebuii sa fie "asa cum se cuvine", si de aceea nu vor sa creeze o lume asa cum "ar dori ei sa fie". Chiar vorbeam astazi cu o prietena despre asta, de fapt eu faceam parada de expresii iar ea mi-a trimis o melodie far-out. Soulbitch este numele ei. Acest nume reprezinta o definitie alternativa pentru politica, nu? Prietena prietenei era implicata intr-o organizatie care isi propune sa reduca traficul de carne vie. E o munca grea, nu fara o urma de ironie ii urez mult succes in incercarea de a-i domesticii pe canibali. Este ora 2:44, chiar si inainte de a ma putea gandi la ceea ce vreau sa spun trebuie sa trec printr-un travaliu prelungit. Ma voi folosi de cuvintele unui mare maestru:
" In toate vremurile oamenii s-au increzut mai mult in trup, ca fiind avutul nostru cel mai autentic, forma noastra de existenta cea mai sigura, pe scurt insusi ego-ul nostru, decat s-au increzut in spirit (sau in "suflet", sau in subiect). Nimanui nu i-a trecut vreodata prin minte sa-si ia propiul stomac drept un stomac strain, cumva poate divin: dar pentru parerea ca gandurile noastre ne vin din inspiratii, ca aprecierile ne sunt insuflate de o divinitate, ca instinctele sunt o activitate de penumbra - pentru asemenea inlclinatii si gusturi ale omului exista dovezi in toate varstele omenirii. Acei filozofi si oameni religiosi care aveau in logica si evlavia lor motivul cel mai stringent sa considere trupescul ca o iluzie (si anume o iluzie depasita si parasita) nu au avut incotro si au trebuit sa recunoasca realitatea neplacuta ca trupul nu a disparut. Ce inseamna insa pana la urma puterea credintei? Ar putea fi vorba si despre o credinta prosteasca! Si, la urma urmei, daca aceasta credinta in trup nu este decat continuarea unei concluzii si presupunand ca ar fi vorba de o falsa concluzie, nu este oare un semn de intrebare adresat credibilitatii insesi a spiritului faptul ca el poate astfel deveni cauza unor concluzii false?"
" In toate vremurile oamenii s-au increzut mai mult in trup, ca fiind avutul nostru cel mai autentic, forma noastra de existenta cea mai sigura, pe scurt insusi ego-ul nostru, decat s-au increzut in spirit (sau in "suflet", sau in subiect). Nimanui nu i-a trecut vreodata prin minte sa-si ia propiul stomac drept un stomac strain, cumva poate divin: dar pentru parerea ca gandurile noastre ne vin din inspiratii, ca aprecierile ne sunt insuflate de o divinitate, ca instinctele sunt o activitate de penumbra - pentru asemenea inlclinatii si gusturi ale omului exista dovezi in toate varstele omenirii. Acei filozofi si oameni religiosi care aveau in logica si evlavia lor motivul cel mai stringent sa considere trupescul ca o iluzie (si anume o iluzie depasita si parasita) nu au avut incotro si au trebuit sa recunoasca realitatea neplacuta ca trupul nu a disparut. Ce inseamna insa pana la urma puterea credintei? Ar putea fi vorba si despre o credinta prosteasca! Si, la urma urmei, daca aceasta credinta in trup nu este decat continuarea unei concluzii si presupunand ca ar fi vorba de o falsa concluzie, nu este oare un semn de intrebare adresat credibilitatii insesi a spiritului faptul ca el poate astfel deveni cauza unor concluzii false?"
miercuri, 21 mai 2008
Stateam intinsi pe pat
Ieri am fost cu Ciobby & company in D' Arc, la teatru. In momentul acesta astept sa ma sune cineva si ma simt ca o baba care se tot uita dupa castraveti. Piesa se numea "Stateam intinsi pe pat" si mi-a provocat trairi mixte: dezgust + amuzament. O poveste de "dragoste" presarata de certuri marunte ("Vreţi să fiţi soţul meu?, Părăsite-aş, Saluta-te-aş, Mă bucur foarte mult că te-ai căsătorit cu cine trebuia să te căsătoreşti, la dracu!"), porniri barbare, jocuri gen soarecele si pisica, tendinte dominatoare tip "spala cratita", multa smuceala in gesturi, samd. Singurul lucru ce mi-a placut (pe langa unele glume foarte reusite) a fost sinceritatea piesei, felul cum dezbracau de romantism momentele unei relaţii: prima întâlnire, prima noapte de sex, nunta, prima aventură, divorţul. Ce mai pot spune, sper sa nu ajung ca ei. La naiba, am luat prea in serios aceasta piesa.
sâmbătă, 10 mai 2008
Mici experiente de senzualitate
Poate pentru ca esti prea treaz si sociabil sunt dement de intransigent cu tine. Iti spun cum ar trebling sa iti porti carnea si oasele prin incaperile somptuase, dezgustator de incarcate cu "glamour" , glorificate de aproape tribala noastra societatate.
A Tool song for you:
A Tool song for you:
duminică, 4 mai 2008
Poveste pentru mine
Dezradacinat, adica luat pe sus de temute uragane tropicale si aruncat haotic in lume. Ciudat, dar nu era deloc rau, doar o usoara senzatie de evacuare din burta mamei. Cu aceste ganduri si cu ajutorul unor forte cosmice, am aterizat in The World-Dubai, mai exact pe bucata de pamant unde trebuia amplasata tara mea. In jur, nisipul de abia se inalta deasupra apei si desi era insuportabil de cald, nu aveam chef sa fac o baie asa ca m-am uitat mai atent la forma insulei. De fapt, nu semana deloc cu Romania iar asta ma deranja destul de tare. Apoi am observat ca sunt gol, la fel de gol ca si terminatorul Arnold Schwarzenegger in primele momente cand a intrat din viitor in trecut. Dar, spre deosebire de el, nu credeam ca am fost teleportat, ci mai degraba imi imaginam ca facusem o calatorie pe o bila de otel, asemanatoare cu cea a baronului Munchhausen. Nu a trecut prea mult timp pana sa ma simt putin ridicol iar o intreabare simpla nu imi dadea deloc pace: de ce am am ajuns in situatia asta? Din motive estetice (era chiar prea de tot ca soarele sa imi fiarba incet carnea, sa mor ca milioanele de hectare neirigate din lume), a trebuit sa ies din starea meditativa si sa ma gandesc la supravietuire. Un salt rapid in apa, 30 de minute de inotat si am ajuns intr-un loc cu verdeata. Am luat in stapanire insula construita probabil cu scop demonstrativ (adica sa le arate celor bogati cum pot cheltui multe milioane de $ pe o casa de 500mp, cativa palmieri, iarba si nisip), m-am intins pe un sezlong aflat sub o umbrela si am asteptat linistit sa ma viziteze cineva.
sâmbătă, 29 martie 2008
Sindrom postadolescentin
Nu credeam ca imi voi ierta vreodata fantasmagoriile, cat si sentimentul imposturii, care ma ataca in zilele, cand nu ma pot sustrage privirilor insalubre ale unor personaje reptiliene. Sau perioadele de totala imbecilizare hranite de televizor si calculator, cu siruri de intrebari infantile, nesfarsite, convergente catre urechile mele incomplete si caraghioase. Uneori imi vine rau de atatea enumeratii, pasaje obscure cat si de faptul ca sunt nepermis de sloampat in exprimarea unor idei. Iti spun pentru a nu stiu cata oara sa ai rabdare, sarada mea contine confuzii, ambiguitati, rugozitati ale limbajului si e adresata mai degraba celor satuli de vise si ritualuri inutile, decat celor care isi respecta grupul si sunt mereu motivati. Pentru binele colectiv o sa renunt la atitudinea mea de Seherezada ce traieste intr-un apartament de bloc, si care inainte de a provoca cataclisme metafizice, trebuie sa isi satisfca stapanul bolnav de priapism. Voi incerca sa raspund la o intrebare fundamentala: Cine are nevoie de cine?
Dar mai intai imi permit o mica generalizare grosolana: Barbatii nu stiu cand sa foloseasca pumnul si cand sa foloseasca penisul, iar femeile s-ar culca mai degraba cu un cocalar, decat cu un "depersonalizat" dresat impecabil.
Continui cu putina filosofie de mahala: fiul risipitor isi pastreaza mereu o rezerva de bani pentru a se intoarce candva acasa, cel iluminat de dragoste goneste dupa aceeasi nesarata fericire, iar majoritatea cucereste minoritatea cu voluptoasele senzatii obtinute din traiul simplu, deloc canicular.
Lipseste marele final, lovitura de gratie.
Dar mai intai imi permit o mica generalizare grosolana: Barbatii nu stiu cand sa foloseasca pumnul si cand sa foloseasca penisul, iar femeile s-ar culca mai degraba cu un cocalar, decat cu un "depersonalizat" dresat impecabil.
Continui cu putina filosofie de mahala: fiul risipitor isi pastreaza mereu o rezerva de bani pentru a se intoarce candva acasa, cel iluminat de dragoste goneste dupa aceeasi nesarata fericire, iar majoritatea cucereste minoritatea cu voluptoasele senzatii obtinute din traiul simplu, deloc canicular.
Lipseste marele final, lovitura de gratie.
duminică, 23 martie 2008
O mica excursie
Ca un bun crestin, curbandu-ti mintea iti insusesti atitudinea de alienare si intri cat mai adanc in podeaua de cascaval. Neputinta te tine in acest univers concentrationar, nu poti anula spaimele, nu poti sa le ceri vama monstriilor ce iti incarca sufletul. De cate ori nu te-ai imbujorat, trecand pe langa niste cocote cu carnea puternic condimentata? Le privesti precum nevroticii onanisti, observi lumina alunecand piezis, pe linia admirabila a sanilor. Iti vivisectezi constiinta ta maladiva, cauti un cosmar de nobila suferinta, care sa iti asigure mantuirea de pulsatiile pasiunii, de vointa de rut. Daca in trecut colcaiai de cea mai pura sanatate, acum vaste regiuni ale fiintei tale se afla in totala neoranduiala. Te apuca furia masculuilui, a misoginului singur: te gandesti la toate femeile cazute in eternitatea inutilului si le vezi viermuind intr-un musuroi sufocant. Lumea moderna este un concasoar zgomotos si infernal care sfredeleste timpul, care alunga plictiseala. Tu, reusesti sa mai storci destule clipe, pentru a te gandi la intorsaturile cele mai banale ale existentei; mandru, razi de personajele mistificate de Amerika, de cei care sunt pregatiti pentru o noua doza de minciuna: false istorioare de dragoste si de eroism, pestilentiale adevaruri colective, saltimbanciale prietenii. Limbajul nu mai poate acoperi preaplinul existentei tale, esti nevoit sa treci prin ritualul creari unor noi cuvinte, iar cel mai bun loc pentru a realiza acest lucru, este padurea de magnolii marginita de pajisti virgine si bolnave de atata dragoste. In padurea halucinanta, toate poftele reprimate, toate sperantele inselate se amplifica pana ajung la spasmul suprem, la arcuirea extrema, pana cand tensiunea ta sufleteasca atinge praguri insuportabile. De ce nu stii sa te opresti, de ce vagabondezi pe acest taram asezat intre pamant si paradis? Nu ai vrea sa scapi de frica neimplinirii dragostei, de absurdul atat de asemanator viselor? Eu te invit la terapie, unde, cu rabdare maniacala vei face jocul cuminte al imbratisarii fintei tale launtrice. Daca mereu vei fi intr-un galop nebun, toate conventiile si ereziile inmagazinate in memoria colectiva, se vor evapora din trupul tau ganditor. Calatorii neimaginate ale spiritului te asteapta, papusarul, paralizat de groaza, iti va da drumul.
joi, 20 martie 2008
Poezia mea
Piciorul intra in ciorap iar slapii maro imi acopera mainile.
Pe cap port un turban alcatuit din pantaloni scurti, tricouri, curele.
Ma incalt cu skate shuji mei si ma duc la magazin sa cumpar o sticla mare de suc.
La intrare, doi tigani scuipa seminte in cosul de gunoi.
Vanzatoarea spala pe jos, eu alunec peste ea si intram cu fetele in automatul de cafea.
Tiganii dau atacul la salamuri.
O ajut pe vanzatoare sa se ridice si ii propun sa iesim in oras candva.
Intre timp, tiganii au tulito englezeste.
In pasi de rumba ma intorc spre cosmelia mea.
Nu vreau sa stapanesc lucruri in comun: pantofii mei, cartile mele, casa mea.
Pe cap port un turban alcatuit din pantaloni scurti, tricouri, curele.
Ma incalt cu skate shuji mei si ma duc la magazin sa cumpar o sticla mare de suc.
La intrare, doi tigani scuipa seminte in cosul de gunoi.
Vanzatoarea spala pe jos, eu alunec peste ea si intram cu fetele in automatul de cafea.
Tiganii dau atacul la salamuri.
O ajut pe vanzatoare sa se ridice si ii propun sa iesim in oras candva.
Intre timp, tiganii au tulito englezeste.
In pasi de rumba ma intorc spre cosmelia mea.
Nu vreau sa stapanesc lucruri in comun: pantofii mei, cartile mele, casa mea.
miercuri, 19 martie 2008
Traieste!
Prima perioada:
Imi incep ziua cu urmatoarul gand: Sunt indeajuns de sincer astfel incat sa imi pot spune ca inca "nu stiu nimic". Nu vreau sa demontez lumea reala si nici sa alerg dupa naluci. Eu vin in intampinarea realitatii, caut sa gasesc raspunsuri adecvate problemelor pe care le intalnesc, ii incurajez si pe altii sa procedeze la fel. Folosesc orice ocazie pentru a invata si pentru a-mi impartasi experientele. Mintea mea are o capacitate uimitoare de a inventa si de a cenzura, asa ca mi-am creat propia "reteta a succesului", care imi asigura un grad ridicat de control atunci cand ma confrunt cu situatii nepravazute. Imi plac provocarile, sunt foarte hotarat si concentrat asupra realizarii a ceea ce mi-am propus. Am foarte multa incredere in fortele mele, ma avant fara ezitare pe un drum la capatul caruia stiu ca voi obtine succesul dorit.
A doua perioada:
Urata este bariera dintre mintile noastre iar aceasta exista, doar fiindca oameni ori nu se pot cunoaste, ori sunt crescuti cu spaima lumii in care trebuie sa traiasca. Suntem condamnati sa supravietuim in mars, drept jalnice animale de turma, neputincioase in stiinta traiului drept si singuratic. Nu ne dorim societatea si nu vrem sa cunoastem omul. Totusi, nu stim sa traim decat in mijlocul oamenilor, simtim o placere ascunsa atunci cand lovim cu o furie fierbinte in semenii nostrii. Suntem niste tirani si avem nevoie de dusmanie, cruzime, razbunare, violenta. La fel ca in vremurile copilariei, ne place sa ne jucam de-a v-ati ascunselea, imprumutam doar gesturile si imaginea exterioara a unor mari calitati. Cei mai buni la acest joc sunt conducatorii nostrii. Desi sunt niste ticalosi, protejam propia lor stare de bine, deoarece avem nevoie de cat mai multe provocari din partea acestora. Orice stimul neplacut creste in noi pofta de viata.
A treia perioada:
Ochii mei clipesc fara noima iar nebunul scelerat ce sta langa mine in autobuz, imi spune ca in curand vom ajunge la Marele Zid Chinezesc. Vreau sa plec de langa el, dar o forta colosala imi pietrifica corpul. Ma pregatesc pentru 10 minute de imbecilizare, dar nu se intampla nimic. Mai mult, nu vad pe nimeni in jurul meu, cu siguranta sunt foarte obosit. Fara a sti de ce, caut dovezi pentru a ma asigura ca sunt viu, si fiindca nu le gasesc, ma uit disperat dupa un om, la naiba, m-as multumi si cu un nebun. Dar autobuzul este gol si mi se pare ca nici nu opreste in statii. Ma linistesc gandindu-ma ca nu pot fi decat viu si ca mi se pregateste "o iesire din piele". Brusc sunt proiectat in orizontul azuriu si imi privesc viata. O vad invesmantata in cea mai frumoasa rochie a tineretii dar si in cele mai viguroase buruieni. Cobor din ce in ce mai adanc in inima intunericului...
A patra perioada:
- Nu m-ai ascultat cand ti-am spus ca ai nevoie de o calauza, pentru a trece pe lumea cealalta si ai pierdut zile bune fugind de muscatura vidului.
- Ce mai conteaza, de acum inainte totul este redundant.
- Dar trebuie sa fii pregatit pentru visarea eterna! In plus, mai trebuie sa completezi si cateva acte.
- Pana si un vierme intestinal este mai necesar decat tine. Din partea mea, n-ai decat sa dispari. Chiar si fara ajutorul tau, tot ma voi trezi intr-o sordida camaruta a universului.
- Ai noroc ca nu e nimeni in jur care sa iti contabilizeze prostiile. Exista legi stiute doar de mai marii plasmuitori, legi care permit trecutului, prezentului, viitorului sa existe. Si fiindca nu cunosti aceste legi, nu poti spune cu precizie care va fi locul vietuirii tale. Poate ca nu iti va fi repartizat un loc in univers, dupa cum stii acestea sunt limitate iar multe suflete s-au inscris inaintea ta. Nu ti-am spus ca ai pierdut multe zile? Oricum ar fi, trebuie sa colaborezi cu mine.
-Nu poti sa taci o data din gura! De atata amar de vreme, nervii mei sunt solicitati la maxim. Iar acum ai venit pe capul meu cu problema asta. Nu e de ajuns ca moartea mea a fost vulgara si neanuntata? Nu vreau sa aud nimic despre acte, proceduri, dosare, etc. Nu am nevoie de ajutorul tau, voi face singur drumul catre poporul de umbre.
-... conventionale...spovedesc...la marginea unei regiuni mizerabila inghitita de dejectii...putrezii sub soarele dement al...
-...perpetuum mobile misunand prin memoria colectiva o nemuritorilor... impuber rastignit pe altarul prostiei omenesti... palat stralucitor cu gradini secrete si dumbravi de vis
-Fiinta suprema in stradania sa creatoare... inspaimantatoarea distrugere a universului si a fiintei...
-NU.
Calauza este mai imperturbabila decat Cerberul, asteapta rabdatoare ca eroul nostru sa spuna DA.
Imi incep ziua cu urmatoarul gand: Sunt indeajuns de sincer astfel incat sa imi pot spune ca inca "nu stiu nimic". Nu vreau sa demontez lumea reala si nici sa alerg dupa naluci. Eu vin in intampinarea realitatii, caut sa gasesc raspunsuri adecvate problemelor pe care le intalnesc, ii incurajez si pe altii sa procedeze la fel. Folosesc orice ocazie pentru a invata si pentru a-mi impartasi experientele. Mintea mea are o capacitate uimitoare de a inventa si de a cenzura, asa ca mi-am creat propia "reteta a succesului", care imi asigura un grad ridicat de control atunci cand ma confrunt cu situatii nepravazute. Imi plac provocarile, sunt foarte hotarat si concentrat asupra realizarii a ceea ce mi-am propus. Am foarte multa incredere in fortele mele, ma avant fara ezitare pe un drum la capatul caruia stiu ca voi obtine succesul dorit.
A doua perioada:
Urata este bariera dintre mintile noastre iar aceasta exista, doar fiindca oameni ori nu se pot cunoaste, ori sunt crescuti cu spaima lumii in care trebuie sa traiasca. Suntem condamnati sa supravietuim in mars, drept jalnice animale de turma, neputincioase in stiinta traiului drept si singuratic. Nu ne dorim societatea si nu vrem sa cunoastem omul. Totusi, nu stim sa traim decat in mijlocul oamenilor, simtim o placere ascunsa atunci cand lovim cu o furie fierbinte in semenii nostrii. Suntem niste tirani si avem nevoie de dusmanie, cruzime, razbunare, violenta. La fel ca in vremurile copilariei, ne place sa ne jucam de-a v-ati ascunselea, imprumutam doar gesturile si imaginea exterioara a unor mari calitati. Cei mai buni la acest joc sunt conducatorii nostrii. Desi sunt niste ticalosi, protejam propia lor stare de bine, deoarece avem nevoie de cat mai multe provocari din partea acestora. Orice stimul neplacut creste in noi pofta de viata.
A treia perioada:
Ochii mei clipesc fara noima iar nebunul scelerat ce sta langa mine in autobuz, imi spune ca in curand vom ajunge la Marele Zid Chinezesc. Vreau sa plec de langa el, dar o forta colosala imi pietrifica corpul. Ma pregatesc pentru 10 minute de imbecilizare, dar nu se intampla nimic. Mai mult, nu vad pe nimeni in jurul meu, cu siguranta sunt foarte obosit. Fara a sti de ce, caut dovezi pentru a ma asigura ca sunt viu, si fiindca nu le gasesc, ma uit disperat dupa un om, la naiba, m-as multumi si cu un nebun. Dar autobuzul este gol si mi se pare ca nici nu opreste in statii. Ma linistesc gandindu-ma ca nu pot fi decat viu si ca mi se pregateste "o iesire din piele". Brusc sunt proiectat in orizontul azuriu si imi privesc viata. O vad invesmantata in cea mai frumoasa rochie a tineretii dar si in cele mai viguroase buruieni. Cobor din ce in ce mai adanc in inima intunericului...
A patra perioada:
- Nu m-ai ascultat cand ti-am spus ca ai nevoie de o calauza, pentru a trece pe lumea cealalta si ai pierdut zile bune fugind de muscatura vidului.
- Ce mai conteaza, de acum inainte totul este redundant.
- Dar trebuie sa fii pregatit pentru visarea eterna! In plus, mai trebuie sa completezi si cateva acte.
- Pana si un vierme intestinal este mai necesar decat tine. Din partea mea, n-ai decat sa dispari. Chiar si fara ajutorul tau, tot ma voi trezi intr-o sordida camaruta a universului.
- Ai noroc ca nu e nimeni in jur care sa iti contabilizeze prostiile. Exista legi stiute doar de mai marii plasmuitori, legi care permit trecutului, prezentului, viitorului sa existe. Si fiindca nu cunosti aceste legi, nu poti spune cu precizie care va fi locul vietuirii tale. Poate ca nu iti va fi repartizat un loc in univers, dupa cum stii acestea sunt limitate iar multe suflete s-au inscris inaintea ta. Nu ti-am spus ca ai pierdut multe zile? Oricum ar fi, trebuie sa colaborezi cu mine.
-Nu poti sa taci o data din gura! De atata amar de vreme, nervii mei sunt solicitati la maxim. Iar acum ai venit pe capul meu cu problema asta. Nu e de ajuns ca moartea mea a fost vulgara si neanuntata? Nu vreau sa aud nimic despre acte, proceduri, dosare, etc. Nu am nevoie de ajutorul tau, voi face singur drumul catre poporul de umbre.
-... conventionale...spovedesc...la marginea unei regiuni mizerabila inghitita de dejectii...putrezii sub soarele dement al...
-...perpetuum mobile misunand prin memoria colectiva o nemuritorilor... impuber rastignit pe altarul prostiei omenesti... palat stralucitor cu gradini secrete si dumbravi de vis
-Fiinta suprema in stradania sa creatoare... inspaimantatoarea distrugere a universului si a fiintei...
-NU.
Calauza este mai imperturbabila decat Cerberul, asteapta rabdatoare ca eroul nostru sa spuna DA.
luni, 17 martie 2008
Romanul cocainei
Dupa o perioada lunga de timp, revin cu un nou articol. Intr-un fel ma incapatanez sa merg inainte, desi stiu ca actul de a scrie nu mai imi provoaca aceasi satisfactie. Pana acum, cred ca am reusit sa construiesc cateva articole bune, dar rezervorul meu se mai si goleste din cand in cand. Exact ceea ce nu vroiam, s-a intamplat mai devreme decat ma asteptam. Imi inchipuiam ca voi fi mult mai creativ dar curios lucru, se pare ca am devenit doar mai neglijent. Salvarea este la indemana: o noapte cu bauturi tari, sa mi se desfunde odata simturile iar apoi cu uimire sa observ ca mancarea sau orice altceva, are un gust neobisnuit de bun. Dupa ce iti impusti creierii, nu mai vrei sa fii nepasator.
Astazi am terminat de citit "Romanul cocainei", am simtit cum zbor dintr-un paradis artificial in altul. Cartea este la fel ca si dependenta creata de cocaina, am consumat in fiecare zi, din ce in ce mai multe capitole, toate contineau sublime bucurii dar si disperarea cea mai neagra. Nu glumesc cand spun ca sunt impresionat pana la lacrimi.
Astazi am terminat de citit "Romanul cocainei", am simtit cum zbor dintr-un paradis artificial in altul. Cartea este la fel ca si dependenta creata de cocaina, am consumat in fiecare zi, din ce in ce mai multe capitole, toate contineau sublime bucurii dar si disperarea cea mai neagra. Nu glumesc cand spun ca sunt impresionat pana la lacrimi.
marți, 11 martie 2008
Domnul portarel
Da, acesta post se va asemana foarte mult cu ceea ce probabil ca ati mai citit pe destule bloguri: va voi spune pe scurt ce am mai facut eu astazi. M-am certat cu portarul de la Universitatea Politehnica din Timisora care, bineinteles este un cretin incurabil. Studentii care au avut nenorocul de a "discuta" cu el sigur stiu despre ce vorbesc. Probabil ca forma capului sau este asemanatoare cu cea a avioanelor invizibile, orice informatie ai vrea sa ii transmiti ricoseaza violent spre existente mai inteligente decat el (va pot spune ca mascota neoficiala a facultatii este un caine urat si somnoros). Un asemenea 'nea caisa' batut in cap, cu greu poti mai gasi chiar si pe meleagurile noastre. De ce s-a luat moaca asta de mine? La ora 18:30, impreuna cu o colega, stateam pe una dintre banciile situate in holul facultatii si discutam despre un proiect de circuite electronice. Fraierul asta de portarel imi spune ca nu am voie sa stau acolo, ca fac mizerie, in fine, se comporta ca si cum el era stapanul facultatii. A vrut sa ne scoata afara, eu m-am rastit la el si pana la urma, vazand ca nu ii merge cu mine s-a lasat de meserie, dar nu a ezitat sa imi spuna : "Esti obraznic, las' ca te tin eu minte". Putin imi pasa de frustariile si obsesiile lui, dar specimenul acesta nu e la prima abatere, a mai reusit de cateva ori sa ma incurce. M-am straduit sa vorbesc frumos cu el, nu vreau neaparat sa il jignesc, dar astazi mi-a ridicat-o la fileu rau de tot. Poate ca am procedat gresit, dar aproape sigur veti intra si voi in contact cu el, deci daca incearca sa vorbeasca cu voi, ignorati-l sau dati-i dreptate si apoi vedeti-va de treaba voastra. In definitiv, e doar un oligofren sau, ca sa folosesc un limbaj politicaly corect (desi in mod evident nu este cazul) : un om cu o dezvlotare incompleta si intarziata a facultatiilor psihice.
P.S.: "Usarul" (si nu este exagerata clasificarea fiindca domnul portar numai sa inchida usi stie) poate fi recunoscut usor, deoarece are o muie de taran care cu greu poate fi confundata.
P.S.: "Usarul" (si nu este exagerata clasificarea fiindca domnul portar numai sa inchida usi stie) poate fi recunoscut usor, deoarece are o muie de taran care cu greu poate fi confundata.
sâmbătă, 8 martie 2008
ISWINT
Sunt unul dintre organizatorii festivalului Iswint si trebuie sa rezolv o mica problema: nu prea imi place cum suna descrierea workshopului pe care il voi tine impreuna cu inca o persoana. Folosind cuvintele unui vechi prieten pot spune ca "ii lipseste acel ceva". Vreau neaparat sa stiu daca a-ti participa la un wsh despre care aflati urmatoarele:
Career transition... a must!
In a world that is rapidly changing it is all-important to perceive reality or describe a current situation as it is in reality and not as it should have been. This is not an easy task as it assumes the elimination of some "filters", which cloud the things you don't want to see. So, the hardest thing we would have to do is acknowledge the failures and accept the need to constantly develop new skills. To get the best of not just new opportunities, but also good ones is a need which imposes itself in a life that demands to be understood and not just lived. It is not always about the pressure build up by the dynamic structure of the current society but also about the ideals that are visible in the youth expectations. In our postmodern society, students want to know, aspire to understand and want to experience as many good jobs as they can until discovering the one that excites them, the one that they can put their passion, commitment and responsibility in. In our workshop, both ways meet: the first one is "cold", objective, belongs to career planning, creating your own image and the other one is "hot", in full agreement with the hope of young people in the existence of true life values.
Acesta este cartea de vizita a atelierului de lucru, astept sa vad cati studentii straini se vor inscrie.
Career transition... a must!
In a world that is rapidly changing it is all-important to perceive reality or describe a current situation as it is in reality and not as it should have been. This is not an easy task as it assumes the elimination of some "filters", which cloud the things you don't want to see. So, the hardest thing we would have to do is acknowledge the failures and accept the need to constantly develop new skills. To get the best of not just new opportunities, but also good ones is a need which imposes itself in a life that demands to be understood and not just lived. It is not always about the pressure build up by the dynamic structure of the current society but also about the ideals that are visible in the youth expectations. In our postmodern society, students want to know, aspire to understand and want to experience as many good jobs as they can until discovering the one that excites them, the one that they can put their passion, commitment and responsibility in. In our workshop, both ways meet: the first one is "cold", objective, belongs to career planning, creating your own image and the other one is "hot", in full agreement with the hope of young people in the existence of true life values.
Acesta este cartea de vizita a atelierului de lucru, astept sa vad cati studentii straini se vor inscrie.
marți, 4 martie 2008
Sinteza zilei
Da, astazi in mod sigur mi-am luat portia zilnica de realitate!
Am inceput ziua cu Mircea Badea si emisiunea sa, In gura presei.
Dupa amiaza m-am uitat la 3 filme foarte tari: The Hunting Party, Cidade de Deus, Babel.
Spre seara am trecut la seriale: Califronication si Big Love.
Acum este ora 2:16, frunzaresc un manual oarecare de filozofie si citesc o carte ce imi opune mai multa rezistenta, decat o fata care vrea cu orice pret sa isi pastreze "onoarea". Am folosit ghilimelele deoarece orice tipesa care se respecta, intotdeuna foloseste plastelina pentru a-si confectiona o centura de castitate. Ce bine ma simt atunci cand sunt mai sincer in porniri!
Cateva precizari:
1) Imi spune si mie cineva unde as fi putut auzi urmatoarele cuvinte: "The city where you can fuck with the sun" ?
2) De asemenea, sunt intr-o perioada in care devorez filme, seriale, emisiuni, deci astept orice recomandare din partea voastra.
3) Si nu, nu incerc sa comunic cu voi cititorii, deoarece ma enerveaza acel fel bagacios de a fi, adoptat de din ce in ce mai multe persoane. Bine, asta nu va impiedica deloc sa imi vizitati blogul si sa postati comentarii spirituale.
4) Aalexandra, iti multumesc pentru sprijin, tu nu esti deloc bagacioasa :))
Am inceput ziua cu Mircea Badea si emisiunea sa, In gura presei.
Dupa amiaza m-am uitat la 3 filme foarte tari: The Hunting Party, Cidade de Deus, Babel.
Spre seara am trecut la seriale: Califronication si Big Love.
Acum este ora 2:16, frunzaresc un manual oarecare de filozofie si citesc o carte ce imi opune mai multa rezistenta, decat o fata care vrea cu orice pret sa isi pastreze "onoarea". Am folosit ghilimelele deoarece orice tipesa care se respecta, intotdeuna foloseste plastelina pentru a-si confectiona o centura de castitate. Ce bine ma simt atunci cand sunt mai sincer in porniri!
Cateva precizari:
1) Imi spune si mie cineva unde as fi putut auzi urmatoarele cuvinte: "The city where you can fuck with the sun" ?
2) De asemenea, sunt intr-o perioada in care devorez filme, seriale, emisiuni, deci astept orice recomandare din partea voastra.
3) Si nu, nu incerc sa comunic cu voi cititorii, deoarece ma enerveaza acel fel bagacios de a fi, adoptat de din ce in ce mai multe persoane. Bine, asta nu va impiedica deloc sa imi vizitati blogul si sa postati comentarii spirituale.
4) Aalexandra, iti multumesc pentru sprijin, tu nu esti deloc bagacioasa :))
sâmbătă, 1 martie 2008
Becoming Buddha -- on the Web
Sunt foarte departe de a intelege budismul (si nici nu cred ca o sa reusesc vreodata acest lucru)
dar am ramas impresionat de flexibilitatea acestei religii. Daca ma gandesc mai bine, nu cred ca budismul este neaparat o religie ci mai degraba o cale nepractica (in sensul ca nu o sa gasesti formule rapide de mantuire a sufletului: spovedanii online; repetarea pana la exasperare a unor rugaciuni; post alb, negru sau de orice alta culoare; participarea la spectacolele atent regizate de catre biserica; etc) folosita pentru a putea primi in Daseinul tau, cat mai mult din diversitatea acestei lumi. Altfel spus: sa oferi cat mai multe fragmente din personalitatea ta, cat mai multor persoane, si in acelasi timp sa pastrezi darurile primite de la cei cu care ai intrat in contact. Pana acum, cred ca nu am spus nimic nou.
Dar, inainte de a incepe studierea budismului (sigur, mai exista varianta pescuirii din zbor a unor informatii) cred ca trebuie sa ne reamintim unele principii, iar cel mai important este sa nu privesti prea mult "infinitul" deoarece vei constata, ca si acesta priveste cu nesat inapoi spre tine.
Iar cand se intampla acest lucru, este atat de usor sa crezi in absurdul acestei lumi si sa te detasezi de realitate. Suntem insetati de realitate, dar trebuie sa recunosc ca nu stiu prea multe lucruri despre ea, in schimb pot da o definitie scolareasca si relativ convingatoare, spunand ca o lume cu un continut mare de irealitate, este o spatiu in care nu mai poti fii sigur de nimic, in care iti dispare curajul de a-ti sustine convingerile si in care nu mai exista cuvantul eu. Si fiindca tot vorbeam de budism, in mintea mea de european, se infiripa ideea ca aceasta "religie" vrea sa creeze o lume interconectata pana la nivelul in care iti poti pierde individualitatea. Si da, stiu, sa vorbesti despre lipsa de individualitate si de autenticitate in traire a omului contemporan, este un act lipsit de autenticitate si oarecum plictisitor. Sa te gandesti la cipul care iti va fi introdus sub piele, nu mai este atractiv din punct de vedere intelectual, iar in curand, acesta "operatie" va fi la fel de comuna ca si plombarea unei masele.
Este interesant cum unii oameni simt ca traiesc momentul istoric prezent, fara sa stie ca li se serveste pe o tava frumos ornamentata (de exemplu televizorul) doar o intamplatoare configuratie a datelor trecutului. Iar gloatele gusta din plin aceste mici artificii pseudointelectuale.
Si fiindca printr-o manevra deloc abila, mi-am luat poate prea in serios rolul de aparator al tuturor oamenilor de valoare (ca si cum ei ar avea neaparata nevoie de ajutorul meu), iar fata de ceilalti (ma refer la oamenii mediocrii) imi manifest dispretul, cred ca ar fi un lucru de bun simt din partea mea sa nu mai dau cu flit dupa insecte, si sa imi expun intr-o maniera mai inchegata modul meu de a percepe realitatea sau irealitatea acestei lumi:
1) Ca oricare alta, si moneda mea are doar 2 fete: pe una dintre ele este scris "realitate" iar pe cealalta "irealitate". Sa presupunem ca un cititor fidel invarte moneda pe suprafata unei mese, iar eu trebuie sa ghicesc pe ce parte va cadea ea. Teoretic am sanse de 50% sa castig. In schimb, atunci cand scriu despre anumite concepte, sansele mele cresc semnificativ, deoarece intr-o propozitie oarecare pot afirma: "Adevarul nu este ceva ce exista ci dimpotriva ceva care trebuie creat" iar mai apoi: "Adevarul nu poate fi interpretat dupa bunul plac al fiecaruia". Acelasi cititor ar putea spune ca nu pot fi ambele propozitii adevarate. Replica mea: singurul lucru pe care tu ca scriitor trebuie sa il faci, este sa te asiguri ca intre cele 2 afirmatii exista un numar suficient de randuri. Asta inseamna libertate artistica. Apropo, toti politicieni sunt niste artisti.
2) Pentru a arata traseul pe care il parcurge orice noua idee (sau orice idee care e perceputa ca find noua) am sa il citez pe William James : "Orice doctrina noua, incepe prin a fi atacata ca absurda; apoi se admite ca este adevarata, dar de un adevar prea evident si fara nici un interes; si se termina prin a fi recunoscuta atat de importanta, incat adversarii ei pretind a fi descoperit-o ei insisi".
3) Natura este teribil de indiferenta fata de Bine si de Rau. Acest lucru imi convine foarte mult, deoarece imi pot permite din ce in ce mai multe libertati.
4) A pretui valoarea unui om dupa foloasele pe care le poate aduce societatii, este o mare tampenie. Exact in acest moment, in creierii mei, un "adult" vrea neaparat sa se faca auzit: "Baiete, o si mai mare tampenie este ca te-ai putut gandi la acest lucru, chiar crezi ca mai exista vreo societate? Esti naiv, hai, la munca cu tine!"
"Stii ce, ma enerveaza oamenii ca tine, care inca mai cred ca munca, inteleasa in sens burghez, te ajuta sa devii un om mai bun."
5) Nu simt ca as avea dubla sau multipla personalitate si sunt sigur ca pana si cel mai transparent om poate fi asemuit cu o mancare rafinata. Chiar si aceasta nu este un tot unitar, ci un univers de o diversitate extraordinara. Orice bucatar mi-ar da dreptate.
6) Acelasi nesuferit de "adult": "Uita-te la tineretul de astazi, nu au nici un pic de respect!" Traducere: "Tineretul de astazi ar trebuii sa fie asa cum trebuie el sa fie, adica asa cum credem noi ca ar trebuii sa fie". Replica mea: "Domnule, mie imi face o deosebita placere sa spun NU."
7) Ma exaspereaza utilizararea excesiva a argumentelor cat si cautarea furibunda a ratiunii, ca si cum opusul acesteia (adica pasiunea) nu ar fi decat o stare aproape animalica, primejdioasa si tipic femeiasca. Si ca sa vedeti cat de duplicitar pot fi, va rog sa cititi ceea ce am scris acum cateva saptamani (apasati cu incredere aici).
8) Da, sunt ipocrit si mi se par deosebit de plictisitori oamenii simpli, transparenti, modesti, care nu au nici un fel de spasm interior, care cred ca viata trebuie "luata ca atare", care plesnesc de automultumire.
9) Nu vreau sa fiu "civilizat" si nici sa ma adaptez cotidianului. Pentru a reusi acest lucru trebuie ca delasarea sa ia locul activitatiilor obisnuite, sa simt din plin gustul clipei prezente si sa ma demachiez de substantele ciudate care acopera zone vaste ale trupului meu.
10) Un profesor il intreaba pe un elev cat face 10 :2, iar acesta ii raspunde foarte sigur: 4! Il mai intreaba inca o data, primeste acelasi raspuns. A treia oara il ameninta. Raspunsul elevului este neschimbat, ba mai mult, acesta esta parca mai convins. La sfarsitul orei, profesorul merge in cancelarie si ii roaga pe colegi sa ii spuna cat face 10:2!
vineri, 29 februarie 2008
Cateva ganduri
Am observat un lucru: e foarte greu sa scrii in timp ce frecventezi totusi cursurile de la facultate si nu vad cum ai putea sa creezi ceva fara sa te dizolvi in singuratate si in nelinisti metafizice. Mai bine spus, mie mi-e foarte greu, dar totusi o sa incerc. Nu o sa fac o analiza despre mitul scriitorului, care intr-o deplina solititudine, simte cum este patruns de misterele existentei. Cum nu pot sa vorbesc nici despre ceea ce s-a mai intamplat in ultimele zile pentru simplul motiv, ca foarte rar sunt la curent cu "noutatile" (a se citi: lipsa de chef), nu imi ramane decat sa trancanesc despre mine, acest lucru fiind mult mai greu decat pare. Si deoarece in vremurile noastre, este important ca mai intai sa spui ceea ce nu esti, o sa ma conformez acestei reguli:
1) nu sunt o persoana "obisnuita"- si nu imi plac cei care se prezinta in modul acesta
2) nu imi place sa ma repet- intodeuna incerc sa imi imaginez noi scheme de gandire
3) nu suport faptul ca trebuie sa ma scol dimineata- iar daca nu dorm 9 ore pe zi ma transform intr-un zombie
Gata, m-am saturat (nici macar nu am ajuns la partea in care vreau sa spun cum sunt eu de fapt), si din ce in ce mai mult mi se dezvaluie inutilitatea acestei actiuni.
Ce mai imi ramane? In legatura cu fetele, diferite sentimente oceanice imi intra prin porii deschisi ai pielii.
Despre faculta - nimic nou pe frontul de vest.
Cum nu pot sa inchid acest articol, fara a critica oamenii ce traiesc in Fuck the Romania, imi permit o scurta observatie:
Oriunde ai merge prin tara asta, ai vedea ca se scrie prost si se traieste si mai prost. Din acest motiv avem foarte multi oameni nesarati, care nu au curajul de a trai vertical. Nu va place ultima fraza, ce ar putea fi spusa la fel de bine, de oricare dintre formatorii de opinie care apar cu regularitate enervanta la televizor?
Anyway, keep it real.
1) nu sunt o persoana "obisnuita"- si nu imi plac cei care se prezinta in modul acesta
2) nu imi place sa ma repet- intodeuna incerc sa imi imaginez noi scheme de gandire
3) nu suport faptul ca trebuie sa ma scol dimineata- iar daca nu dorm 9 ore pe zi ma transform intr-un zombie
Gata, m-am saturat (nici macar nu am ajuns la partea in care vreau sa spun cum sunt eu de fapt), si din ce in ce mai mult mi se dezvaluie inutilitatea acestei actiuni.
Ce mai imi ramane? In legatura cu fetele, diferite sentimente oceanice imi intra prin porii deschisi ai pielii.
Despre faculta - nimic nou pe frontul de vest.
Cum nu pot sa inchid acest articol, fara a critica oamenii ce traiesc in Fuck the Romania, imi permit o scurta observatie:
Oriunde ai merge prin tara asta, ai vedea ca se scrie prost si se traieste si mai prost. Din acest motiv avem foarte multi oameni nesarati, care nu au curajul de a trai vertical. Nu va place ultima fraza, ce ar putea fi spusa la fel de bine, de oricare dintre formatorii de opinie care apar cu regularitate enervanta la televizor?
Anyway, keep it real.
miercuri, 20 februarie 2008
Reflectie asupra sinuciderii
Cred ca toata lumea a auzit despre recentele sinucideri din Marea Britanie. De asemenea cred ca stiti ca o sinucidere are multe cauze si, in general, cele mai aparente dintre ele nu sunt neaparat si cele adevarate.
Nu o sa ma avant spre o analiza complexa doar voi incerca sa inteleg acest fenomen social. In mod firesc, imi pun urmatoarea intrebare: ce ii determina pe oameni sa considere ca viata nu mai merita traita?
Sa fie speranta intr-o alta forma de existenta si convingerea ca trebuie sa meriti o viata mai buna? Poate ca intr-o zi oarecare un prieten te-a jignit, iar tu, de suparare ai hotarat sa iti tragi un glont in cap?
De vreo 30 de minute incerc sa imi storc creierii, dar pana la urma tot nu inteleg de ce ar vrea cineva sa divorteze de viata. Si cat de tare am inceput acest articol!
Mi-am propus sa atac cele mai delicate subiecte, dar astazi simt ca am ajuns la capatul puterilor.
Cu siguranta
sâmbătă, 16 februarie 2008
Ganduri aleatoare
Sigur, aceasta formula sinplifica nepermis de mult lucrurile, dar in acelasi timp are si cateva puncte tari:
1) evita sa vorbeasca despre inteligenta, sugerand faptul ca insatisfactia apare inaintea acesteia
2) este scurta, usor de retinut, poate inlocuii cu succes rugaciunea “Tatal Nostru”
3) se aseamana foarte mult cu o formula matematica => validitatea ei nu poate fi contestata
4) anagramand-o obtii VIP ++> IN (semn de bun augur)
luni, 11 februarie 2008
Putina frivolitate
Cred ca astazi este prima oara cand observ un mesaj scris de catre mama mea!
"Alex,
Sa mergi la buni sa mananci un pranz bun (dar nu deseara cand te scoli).
Te pup, mai si invata!
your mother"
Aceste 2 propozitii imi descriu perfect 90% din timpul petrecut in 3 saptamani de sesiune: nopti albe, sentimentul prea tarziului, moleseala. Orasul nu ma mai atrage, iar facultatea nici atat. Cred ca sufar un proces de deconstructie: la fel ca hainele mele partile corpului meu sunt aruncate prin toata camera. Nu vad sensul acestui articol dar oricum o sa-l postez, si asa 90% (iarasi 90%!) dintre vizitatorii blogului meu stau mai putin de o secunda. Din teribilism, as vrea sa cresc acest procent pana la 99,27%, asa ca o sa continui a scrie astfel de articole inutile. Voi sari de la o idee la alta, fara a ma stradui sa creez punti de legatura. Chiar acum ma gandeam la Mitul lui Sisif: blogul meu e stanca cea uriasa care trebuie urcata in fiecare zi pe varful muntelui! Desigur, as vrea sa fie si o fata a personalitatii mele dar cred ca e doar un mijloc de a-mi manifesta dispretul fata de oricine si orice. Un prieten de-al meu nu intelegea de ce unii oameni isi scriu pe blog cele mai intime ganduri. I-am spus ca nimeni nu poate face acest lucru, ideea originara pe care vrei sa o asterni se pierde in eter. Alt prieten mi-a zis ca bat campii. I-am spus ca are dreptate, doar ca momentan consider ca e bine ceea ce fac. Si acum prietenul numarul 3..., de dragul diversitatii o sa renunt la prietenul numarul 3. Nu imi place deloc cifra 3, provoaca prea multe probleme: sfanta treime-greu de inteles, menaj a trois-greu de realizat, cei 3 oarecare- un cliseu enervant. Cu un sentiment ca sunt putin ipocrit, inchei acest articol.
"Alex,
Sa mergi la buni sa mananci un pranz bun (dar nu deseara cand te scoli).
Te pup, mai si invata!
your mother"
Aceste 2 propozitii imi descriu perfect 90% din timpul petrecut in 3 saptamani de sesiune: nopti albe, sentimentul prea tarziului, moleseala. Orasul nu ma mai atrage, iar facultatea nici atat. Cred ca sufar un proces de deconstructie: la fel ca hainele mele partile corpului meu sunt aruncate prin toata camera. Nu vad sensul acestui articol dar oricum o sa-l postez, si asa 90% (iarasi 90%!) dintre vizitatorii blogului meu stau mai putin de o secunda. Din teribilism, as vrea sa cresc acest procent pana la 99,27%, asa ca o sa continui a scrie astfel de articole inutile. Voi sari de la o idee la alta, fara a ma stradui sa creez punti de legatura. Chiar acum ma gandeam la Mitul lui Sisif: blogul meu e stanca cea uriasa care trebuie urcata in fiecare zi pe varful muntelui! Desigur, as vrea sa fie si o fata a personalitatii mele dar cred ca e doar un mijloc de a-mi manifesta dispretul fata de oricine si orice. Un prieten de-al meu nu intelegea de ce unii oameni isi scriu pe blog cele mai intime ganduri. I-am spus ca nimeni nu poate face acest lucru, ideea originara pe care vrei sa o asterni se pierde in eter. Alt prieten mi-a zis ca bat campii. I-am spus ca are dreptate, doar ca momentan consider ca e bine ceea ce fac. Si acum prietenul numarul 3..., de dragul diversitatii o sa renunt la prietenul numarul 3. Nu imi place deloc cifra 3, provoaca prea multe probleme: sfanta treime-greu de inteles, menaj a trois-greu de realizat, cei 3 oarecare- un cliseu enervant. Cu un sentiment ca sunt putin ipocrit, inchei acest articol.
vineri, 8 februarie 2008
Ganduri din noapte
Astzi sunt foarte nervos pentru ca am facut o serie de alegeri neinspirate. In primul rand, am reusit sa pierd multe ore agatandu-ma de tot felul de lucruri neinteresante. Desi am examen peste 4 zile, nu pot sa intru in contact cu ceea ce trebuie sa invat:circuite electrice fundamentale. Inca mai iritant este gandul ca de ceva timp nu am resusit sa scriu mai nimic. Ce fac acuma mi se pare o mare copilarie, vorbind despre cum mi-am aruncat o zi din viata mea la gunoi. Pe de alta parte, mi-am propus sa scriu cat mai mult si cat mai bine, indiferent ce subiecte abordez. Iar ziua inca nu este pierduta, ce conteaza ca este ora 2 noaptea? Cu atat mai bine, ma simt mai relaxat.
Orice om care se respecta, ar trebuii din cand in cand sa-si canalizeze tot dispretul de care poate da dovada, impotriva propiei persoane. Facand acest exercitiu, vei fi mult mai sceptic cand cineva te va lauda, deoarece vei stii foarte bine ca elogiile nu sunt deloc niste cuvinte sincere, ci doar un mijloc folosit de persoana care le spune pentru a-si afirma superioritatea, aceasta mai avand si neobrazarea de a pretinde ca se pricepe foarte bine la ceea ce lauda.
Acest mic joc, iti poate da si un sentiment de totala inutilitate, asemanator cu senzatia oferita de un roman SF bun; vei vedea ca universului nu ii pasa daca mergi sau nu duminica la biserica, daca ai fost parasit de prietena ta sau daca ai reusit sa creezi o opera de arta. Poti fii intr-adevar liber, iar cand folosesc acest cuvant pentru care multi oameni si-au dat viata, nu ma refer la libertatea unui leu care cutreiera nestingherit savanele. Si nici nu o sa vorbesc despre cat de constient trebuie sa fii pentru a savura din plin libertatea, fiindca deja am senzatia ca divaghez.
In fine, ultimul lucru pe care il vei invata si poate cel mai important, va fi sa razi cu pofta de propia persoana.
Vad ca am trecut foarte usor de la persoana 1 la persoana a 2-a, dar nu o sa modific nimic. De asemenea par destul de sfatos. Asa si sunt. Deci, supuneti-va ideilor mele, ca daca nu, o sa inventez o metoda de a va palmui prin intermediul internetului!
Orice om care se respecta, ar trebuii din cand in cand sa-si canalizeze tot dispretul de care poate da dovada, impotriva propiei persoane. Facand acest exercitiu, vei fi mult mai sceptic cand cineva te va lauda, deoarece vei stii foarte bine ca elogiile nu sunt deloc niste cuvinte sincere, ci doar un mijloc folosit de persoana care le spune pentru a-si afirma superioritatea, aceasta mai avand si neobrazarea de a pretinde ca se pricepe foarte bine la ceea ce lauda.
Acest mic joc, iti poate da si un sentiment de totala inutilitate, asemanator cu senzatia oferita de un roman SF bun; vei vedea ca universului nu ii pasa daca mergi sau nu duminica la biserica, daca ai fost parasit de prietena ta sau daca ai reusit sa creezi o opera de arta. Poti fii intr-adevar liber, iar cand folosesc acest cuvant pentru care multi oameni si-au dat viata, nu ma refer la libertatea unui leu care cutreiera nestingherit savanele. Si nici nu o sa vorbesc despre cat de constient trebuie sa fii pentru a savura din plin libertatea, fiindca deja am senzatia ca divaghez.
In fine, ultimul lucru pe care il vei invata si poate cel mai important, va fi sa razi cu pofta de propia persoana.
Vad ca am trecut foarte usor de la persoana 1 la persoana a 2-a, dar nu o sa modific nimic. De asemenea par destul de sfatos. Asa si sunt. Deci, supuneti-va ideilor mele, ca daca nu, o sa inventez o metoda de a va palmui prin intermediul internetului!
joi, 31 ianuarie 2008
Why do i write?
What do I do when I have nothing to write about? Often I relax in nihilism, believing that there is nothing worthy in this world. Generally this attitude gives me some satisfaction, but in the end, the burden of living in a world, from which I cannot escape, overwhelms me. The life always finds a way to grab me in her merciless claws and afterwards it sends me on the right track.
From time to time, I take a piece of paper and just write thoughts from my stream of conscience, like so many others have done it before me. The final product never stops to amaze me! This is a sample of what I have wrote a couple of months ago: “ Overflowed by alcohol my tiny heart will run away from my body, like a crazed whirligig the waiters throw away the empty mugs, around me only unknown persons. Yes, I am siting in an obscene bar, where the cigarette smoke enters deep inside your body”. This paragraph is quite ruggy, but I’m sure it will give me a good starting point for a short story.
In a notebook of mine I have found another fly away thought: “Another used day... blowned away by smoke. I have a terrible headache and even in dreams I don’t seem to exist! White black, the eternal gold sunken in ancient Egipt! Only words remain.” Reading those two beautifull thoughts, a rational person could say, that I was massively drunk when I wrote them. He may be right, but that’s not the point here. For example a lot of French writers from the 19 century consumed huge amounts of absinth and still, most of them, created enjoyable works of art.
Maybe I am telling you this story to convince myself that i can stiil compose a good aricle! But then again, I can’t remember the last time, I was content by something that I have wrote. Surely, this insatisfaction must be a good thing, since it keeps my senses sharp.
In this moment, I am putting myself a question: Why the hell do I write in english? Well, I feel a good flow of words coming from my brain and the best language that can cover them is english.
Looks like I am talking to myself, I am going to stop now and continue this article when I’ll be in a better mood.
From time to time, I take a piece of paper and just write thoughts from my stream of conscience, like so many others have done it before me. The final product never stops to amaze me! This is a sample of what I have wrote a couple of months ago: “ Overflowed by alcohol my tiny heart will run away from my body, like a crazed whirligig the waiters throw away the empty mugs, around me only unknown persons. Yes, I am siting in an obscene bar, where the cigarette smoke enters deep inside your body”. This paragraph is quite ruggy, but I’m sure it will give me a good starting point for a short story.
In a notebook of mine I have found another fly away thought: “Another used day... blowned away by smoke. I have a terrible headache and even in dreams I don’t seem to exist! White black, the eternal gold sunken in ancient Egipt! Only words remain.” Reading those two beautifull thoughts, a rational person could say, that I was massively drunk when I wrote them. He may be right, but that’s not the point here. For example a lot of French writers from the 19 century consumed huge amounts of absinth and still, most of them, created enjoyable works of art.
Maybe I am telling you this story to convince myself that i can stiil compose a good aricle! But then again, I can’t remember the last time, I was content by something that I have wrote. Surely, this insatisfaction must be a good thing, since it keeps my senses sharp.
In this moment, I am putting myself a question: Why the hell do I write in english? Well, I feel a good flow of words coming from my brain and the best language that can cover them is english.
Looks like I am talking to myself, I am going to stop now and continue this article when I’ll be in a better mood.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
