Sindrom postadolescentin

Nu credeam ca imi voi ierta vreodata fantasmagoriile, cat si sentimentul imposturii, care ma ataca in zilele, cand nu ma pot sustrage privirilor insalubre ale unor personaje reptiliene. Sau perioadele de totala imbecilizare hranite de televizor si calculator, cu siruri de intrebari infantile, nesfarsite, convergente catre urechile mele incomplete si caraghioase. Uneori imi vine rau de atatea enumeratii, pasaje obscure cat si de faptul ca sunt nepermis de sloampat in exprimarea unor idei. Iti spun pentru a nu stiu cata oara sa ai rabdare, sarada mea contine confuzii, ambiguitati, rugozitati ale limbajului si e adresata mai degraba celor satuli de vise si ritualuri inutile, decat celor care isi respecta grupul si sunt mereu motivati. Pentru binele colectiv o sa renunt la atitudinea mea de Seherezada ce traieste intr-un apartament de bloc, si care inainte de a provoca cataclisme metafizice, trebuie sa isi satisfca stapanul bolnav de priapism. Voi incerca sa raspund la o intrebare fundamentala: Cine are nevoie de cine?
Dar mai intai imi permit o mica generalizare grosolana: Barbatii nu stiu cand sa foloseasca pumnul si cand sa foloseasca penisul, iar femeile s-ar culca mai degraba cu un cocalar, decat cu un "depersonalizat" dresat impecabil.
Continui cu putina filosofie de mahala: fiul risipitor isi pastreaza mereu o rezerva de bani pentru a se intoarce candva acasa, cel iluminat de dragoste goneste dupa aceeasi nesarata fericire, iar majoritatea cucereste minoritatea cu voluptoasele senzatii obtinute din traiul simplu, deloc canicular.
Lipseste marele final, lovitura de gratie.